NEAMȚ: Prinși fără măști sau fără declarații. Peste 150 de amenzi în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii și reprezentanții celorlalte autorități cu atribuții în domeniu au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2,  peste 190 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, împreună cu celelalte instituții implicate, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivelul județului Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Au fost organizate 9 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate zonele aglomerate, restaurantele și localurile publice, centrele comerciale și mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 57 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 56 de mijloace de transport.

Echipele de control au aplicat 151 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind protecția individuală și a măsurilor privind carantina/izolarea.

Alte 3 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 14.000 de lei.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Recomandăm oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

PUBLICITATE