NEAMȚ: Prinși fără mască. Peste 130 de amenzi în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au intensificat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

Au fost organizate 14 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate zonele aglomerate, restaurantele și localurile publice, centrele comerciale și mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 67 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 39 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.473 de persoane.

Echipele de control au aplicat 132 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei, pentru nerespectarea măsurile de protecție individuală și nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Poliţiştii, jandarmii şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu se vor afla în continuare la datorie pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile legale stabilite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii îmbolnăvirilor provocate de virusul SARS-CoV-2.

Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane,  restaurante, baruri,  săli de evenimente etc.).

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Pentru siguranța tuturor, recomandăm oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

PUBLICITATE