NEAMȚ: Prins la vânătoare ilegală dar și beat la volan

La data de 21 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii braconajului cinegetic.

Astfel, în jurul orei 21.30, pe un fond de vânătoare de pe raza localității Dragomirești, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 52 de ani, în timp ce participa la o partidă de vânătoare deși nu deținea autorizație de vânătoare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Bărbatul avea asupra sa o armă de vânătoare, scoasă din husă, cu glonț introdus pe țeavă și pe care era montată lunetă și lanternă.

În urma celor constatate, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic, arma, muniția și documentele găsite asupra bărbatului fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Tot la aceeași dată, bărbatul a fost depistat conducând un autoturism pe drumul județean 208G, în localitatea Dragomirești.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cadrul procedurilor specifice ulterioare, bărbatul ar fi refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunii de refuz recoltare de probe biologice.

PUBLICITATE