NEAMȚ: Primărie amendată pentru discriminare. A desființat stații destinate transportului elevilor

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis în şedinţa din 16 ianuarie 2019 amendarea cu 2000 lei a Primăriei Făurei, din cauza desfiiinţării unor staţii destinate transportului elevilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform deciziei, CNCD apreciază că desființarea stațiilor încalcă dreptul de acces la servicii şi educaţie.

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor, în data de 16.01.2019, a adoptat următoareea hotărâre:  

Desfiinţarea unor staţii destinate transportului elevilor de către instituţia primarului comunei Făurei, judeţul Neamţ, reprezintă discriminare, încalcă dreptul de acces la servicii şi educaţie potrivit art. 2 alin. (1), art. 10 lit. h) şi art. 11 alin. (1) din O.G. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Fapta se sancționează cu amendă contravențională în cuantum de 2000 lei.

Colegiul director recomandă ca în termen de 30 zile să se reînfiinţeze staţiile necesare pentru transportul elevilor din comuna Făurei.

– hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi a celor prezenți (7)  – notează comunicatul CNCD.

PUBLICITATE