NEAMȚ: Preot acuzat de agresiune sexuală într-un centru de carantină

Un tânăr din Piatra-Neamț, aflat în carantină la Centrul Social Cultural „Sfântul Paisie” al Mănăstirii Neamț, susține că un preot îl agresează sexual.

Tânărul a povestit că a primit mai multe mesaje dubioase de la preotul respectiv. Mai mult, a filmat o secvență în care preotul se întinde în pat cu el, îl ia în brațe și îl pipăie. Într-o înregistrare telefonică cu tânărul, preotul recunoaște filmarea și îi spune să o șteargă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Polițiștii au fost sesizați și vor face cercetări. „În jurul orei 16:00, polițiștii au fost sesizați de către un tânăr de 26 de ani, din Piatra-Neamț, aflat în Centrul Social Cultural „Sfântul Paisie” cu privire la faptul că a fost agresat de către un călugăr din cadrul mănăstirii. Cercetările sunt în derulare.” – a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Starețul Mănăstirii Neamț, Benedict Sauciuc, susține că ar fi vorba despre un șantaj al tânărului pe motivul că vrea să fie transferat de la Centrul «Sfântul Paisie” la Piatra-Neamț.

Vrea să plece de aici, să fie transferat, iar pe motivul ăsta l-a provocat pe părinte.” – a spus starețul Mănăstirii Neamț.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei va face o anchetă iar preotul ar putea fi caterisit și exclus din monahism

Cel din filmare pare a fi, într-adevăr, un ieromonah, drept pentru care s-a dispus în regim de urgență o anchetă pe linie bisericească. Bineînțeles, pe perioada cercetărilor, într-o astfel de situație, nu mai are dreptul să slujească. Dacă înregistrarea se dovedește a fi reală, ieromonahul va fi caterisit și exclus din monahism. În orice caz, cel ce apare în filmare trebuie să intre el însuși într-o serioasă carantină duhovnicească. Sigur că e important contextul, că trebuie să ținem cont de faptul că în situații de criză oamenii pot reacționa în mod neașteptat, chiar smintitor. În timpuri grele, din om ies la lumină și lucrurile bune, dar și cele rele. Cu toată atenția creștinească cu care suntem datori față de fiecare suflet – mai ales față de cel căzut într-o ispită atât de mare! – măsurile care se impun vor fi luate însă fără nici o ezitare. Să ne ierte Dumnezeu pe toți și să ne întărească să nu cădem în aceste vremuri grele!” – a declarat, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pr. Constantin Sturzu.

Aproximativ 50 de persoane, venite din străinătate, sunt cazate la Centrul Social Cultural „Sfântul Paisie” al Mănăstirii Neamț.

Materialul VIDEO îl puteți viziona AICI – http://stiripiatraneamt.ro/2020/04/scandal-la-un-centru-de-carantina-din-neamt-un-preot-este-acuzat-de-agresiune-sexuala-video/

PUBLICITATE