NEAMȚ: Premii speciale la Sesiunea de comunicări ştiinţifice – disciplina geografie

Sesiunea  de comunicări ştiinţifice ale elevilor din învăţământul liceal, la disciplina geografie, are ca obiective dezvoltarea capacităţii de comunicare şi dialog, dezvoltarea spiritului de competiţie şi fair-playul. Elevii pot participa la una dintre următoarele secțiuni: geografie fizică, geografie umană și geografia mediului.

Realizarea acestor proiecte, care îmbracă forma unor comunicări ştiinţifice (cu aparat critic şi bibliografie) este coordonată de  profesorul de geografie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Tema acestor comunicări este aleasă de elev, prin consultarea cu profesorul coordonator. Lucrările sunt însoţite de imagini (în format electronic sau letric) şi orice alt suport care poate contribui la o mai bună susţinere orală.

Evaluarea se realizează obiectiv, având la bază două grile complexe, a câte 50 de puncte fiecare; în prima etapă se evaluează lucrarea propriu-zisă, în a doua etapă se evaluează prezentarea lucrării.

Cei trei elevi care au reprezentat județul Neamț, la etapa națională a concursului, desfășurată la Colegiul Național ”Andrei Șaguna” Brașov,  au obținut Premii Speciale acordate de Societatea de Geografie din România.

De remarcat, prezentarea elevului  Gurlan Ionuț Vasilică, care a obținut al doilea punctaj în ierarhie,  la susținerea lucrării, la secțiunea la care a participat. 

Nr.                crt.

Numele şi prenumele elevului Clasa Unitatea de învăţământ Profesor îndrumător

Titlul lucrării

Secțiunea: Geografie fizică
1 GURLAN VASILICĂ- IONUȚ a  XII- a Liceul Tehnologic Economic-Administrativ Piatra-Neamț  Cituran Anca Elena Lacul Veselaru – Analiza geografică 
Secțiunea: Geografie umană
2 DANDU-POP ANDREI NICU a XI- a Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Piatra Neamţ Tofan Elisabeta  Principalele activități economice desfășurate în comuna Bicaz Chei 
3 ZBRANCA ANA MARIA  aXI- a Liceul Tehnologic Economic-Administrativ Piatra-Neamț  Cituran Anca Elena Rolul factorului terapeutic natural ”Izvoarele cu apă sărată”, în dezvoltarea turismului balnear în județul Neamț 

Felicitări elevilor și cadrelor didactice!

PUBLICITATE