Neamț: Pompierii, recomandări pentru un Revelion în siguranță

În perioada minivacanţei de Revelion, peste 95 de pompieri cu 25 autospeciale de stingere vor asigura zilnic misiunile de prevenire și intervenție în situații de urgență.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pentru depistarea şi înlăturarea potenţialelor cauze de incendiu, de la începutul lunii decembrie, inspectorii de prevenire au derulat controale la structuri de primire turistică, restaurante, cluburi, baruri, discoteci, precum şi în spaţii comerciale cu aflux mare de persoane. La niciunul dintre obiectivele controlate nu au fost constatate încălcări grave care să impună aplicarea sancțiunii de oprire a funcționării.

Verificările vor continua la aceste categorii de obiective și în perioada următoare, pentru înlăturarea potențialelor disfuncționalități care pot pune în pericol viața cetățenilor.

Totodată, specialiştii ISU au asigurat instruirea angajaţilor, astfel încât în cazul unui incendiu să fie în măsură să sprijine acțiunile de evacuare a clienților și limitare a propagării flăcărilor.

În noaptea de Anul Nou, echipaje de pompieri și paramedici SMURD vor fi dislocate în apropierea zonelor unde vor fi organizate evenimente cu public numeros.

RECOMANDĂRI

Pentru prevenirea incidentelor ce pot fi generate de utilizarea necorespunzătoare a materialelor pirotehnice, trebuie respectate în totalitate instrucțiunile producătorului și verificată integritatea ambalajului, iar în situaţia în care acesta este deteriorat se va evita utilizarea produsului.

Chiar și pentru materialele de acest tip care prezintă un nivel de risc foarte scăzut, utilizarea de către copii este strict interzisă.

În cazul în care anumite materiale nu au funcţionat, nu se va încerca reaprinderea lor. De asemenea, materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc.

Reamintim cetăţenilor că pot folosi doar materialele pirotehnice din categoria celor admise la comercializare și care prezintă un pericol redus pentru utilizatori (ex: beţişoare bengale, jerbe, granule scânteietoare, şerpi, scântei, pocnitori cu confetti).

Nu în ultimul rând, atragem atenția organizatorilor de evenimente cu aflux de persoane asupra principalelor aspecte pe care aceștia trebuie să le aibă în vedere, respectiv:

  • respectarea capacității maxime de utilizatori ai spațiului în care se desfășoară evenimentul;
  • asigurarea măsurilor privind evacuarea utilizatorilor în cazul producerii unei situații de urgență;
  • asigurarea funcționării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea spațiului respectiv;
  • instruirea personalului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și care asigură intervenția la locul de muncă.
PUBLICITATE