Neamț: Pompierii, anunțați despre o explozie într-un apartament din Piatra-Neamț

Sâmbătă, 1 decembrie, în timp ce în centrul municipiului Piatra-Neamț avea loc parada, pompierii nemțeni au fost anunțați despre producerea unei explozii (neurmate de incendiu) la un apartament de pe strada Veseliei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform ISU Neamț, la ora 12:43, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112”, despre faptul că în interiorul unui apartament din municipiul Piatra-Neamț s-a produs o explozie, neurmată de incendiu.

La locul indicat de apelant s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț.

Echipajul de pompieri militari a oprit alimentarea cu gaz și a asigurat măsurile PSI la locul evenimentului până la sosirea echipei de intervenție de la operatorul economic specializat.

Ajunsă la fața locului, echipa de intervenție a distibuitorului de energie nu a identificat scăpări de gaze la instalație și nici urmele unei eventuale deflagrații dar a stabilit că centrala termică nu funcționează corespunzător.

PUBLICITATE