NEAMȚ: Polițiștii locali din Piatra-Neamț, 56 de amenzi într-o singură zi

Efective ale Birourilor de Ordine Publică – Poliția Locală Piatra-Neamț, împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, au desfășurat joi, 21 martie, între orele 06.00 și 22.00, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii cerșetoriei, a furturilor din buzunare și a faptelor antisociale.

Au fost legitimate 105 persoane și s-au aplicat 56 de amenzi contravenționale în valoare de 6530 de lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Polițiștii locali și lucrătorii DAS Piatra-Neamț au identificat de asemenea, 7 persoane fără adăpost care apelau la mila cetățenilor, dar și 7 minori  lăsați nesupravegheați pe care i-au încredințat familiilor.

Totodată au fost atenționați și deținătorii de câini de companie, în privința îndatoririlor pe care le au, în cazul în care animalele își satisfac necesitățile fiziologice pe domeniul public.

Potrivit HCL 7/2010 – Regulamentul privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț – persoanele care scot câinii la plimbare au obligația să strângă reziduurile acestora.
În caz contrar, aceștia pot fi sancționați contravențional, cu amenzi cuprinse între 100 și 300 de lei.

PUBLICITATE