Neamț: Pieton accidentat mortal în timp ce traversa strada

În seara zilei de 19.12.2017, polițiștii rutieri au intervenit pentru fluidizarea traficului și soluționarea unui accident rutier produs pe DN 15, în localitatea Podoleni.

Din primele cercetări se pare că, în timp ce un bărbat de 50 de ani, din Piatra Șoimului conducea un autoturism pe DN 15, având direcția de mers Piatra Neamţ-Bacău, a surprins şi accidentat mortal un bărbat de 53 de ani, din Podoleni, care s-a angajat în traversarea străzii.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
De asemenea s-a stabilit că pietonul nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

În atenția conducătorilor auto: în zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni! Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, astfel că nu se asigură corespunzător la traversare. Totodată, țineţi cont de faptul că atunci când carosabilul este acoperit cu polei sau zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat iar timpul de frânare crește.
Pietonilor le recomandăm să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. Purtați articole vestimentare cu elemente fluorescent-reflectorizante, pe timp de noapte! Asiguraţi-vă temeinic şi traversaţi drumurile numai după ce sunteţi siguri că o puteţi face în condiţii de siguranţă!
Având în vedere perioada aglomerată, din această perioadă a anului,vă recomandăm : În situația în care sunteți implicat într-o altercație în trafic, păstrați-vă calmul și nu răspundeți actelor de violență fizică sau verbală. De asemenea, vă îndrumăm să rețineți cât mai multe detalii referitoare la persoana sau persoanele care manifestă un comportament agresiv, la autoturismul pe care îl conduc, numărul de înmatriculare, și, cel mai important, să sesizați de îndată incidentul prin apel unic de urgență 112. Cel mai apropiat echipaj de poliție va putea interveni pentru detensionarea situației, stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și în vederea luării măsurilor legale ce se impun. Poliția Română vă recomandă să fiți politicoși și civilizați în trafic, iar în cazul în care sunteți martor sau victimă ale unei infracțiuni, să apelați la numărul de urgență 112.

PUBLICITATE