Neamț: Piatra-Neamț va avea încă un „frate” din Republica Moldova

Municipiul Piatra-Neamț va avea încă un „frate” din Republica Moldova. Consiliul Municipal Edineț dar și Consiliul Local Piatra-Neamț votează astăzi, 28 noiembrie, acordul de înfrățire.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Am considerat una dintre cele mai potrivite și mai emoționante manifestări în an Centenar la Piatra Neamț este înfrățirea cu o localitate din Moldova de dincolo de Prut.

Această înfrățire a venit aproape de la sine. Într-o zi primarul din Edineț era în trecere prin Piatra Neamț și a dat un telefon la Primărie, pentru a saluta, un gest pe care l-am apreciat. L-am invitat imediat ne cunoaștem și cu toate era în grabă a acceptat ne întâlnim. Deși nu a început cu acest gând  discuția pe care am avut-o cu domnia sa, a mers de la sine spre o dorință comună de a ne infrați localitățile pe care le conducem. Edineț este unul dintre cele mai importante orașe din nordul Republicii Moldova, un pol de dezvoltare regional și centrul administrativ al raionului cu același nume.

Am propus aprobarea înfrățirii în ședința de Consiliu Local de astăzi iar semnarea efectivă a Acordului de Înfrățire fie făcută chiar în ziua de 1 Decembrie, în cadrul întâlnirii pe care o voi avea la Primăria Piatra Neamț cu delegațiile din orașele înfrățite. – a declarat primarul Dragoș Chitic

Odată devenite localități înfrățite, cele două municipii vor putea dezvolta împreună proiecte economice locale, dar și proiecte din domenii precum administrația publică, comerț, turism, învățământ, mediu și asistență socială.

Municipiul Piatra Neamț mai este înfrățit cu alte municipii sau orașe din Republica Moldova, dar și cu localități din Ucraina, Turcia, Italia sau Israel.

PUBLICITATE