NEAMȚ: Petardele au trimis peste 80 de români la spital! Un astfel de caz a fost și la Neamț

Tradiţiile de Anul Nou au făcut victime pe străzile din marile oraşe. Zeci de persoane, între care şi mulţi copii, au ajuns la urgenţă cu răni şi arsuri grave.

Conform tradiției, pentru a alunga spiritele rele, Anul Nou trebuie întâmpinat cu mult zgomot.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din păcate, tradiţia s-a dovedit a fi aproape fatală pentru mai multe persoane care au ajuns la spital cu răni provocate de petarde.

Printre cazuri se numără și cel al unui tânăr în vârstă de 31 de ani, care a ajuns la spitalul din Târgu-Neamț, urmând a fi transferat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, după ce a suferit o contuzie forte de ochi drept din cauza exploziei unei petarde.

La nivel național, de Anul Nou 82 de persoane au fost rănite în urma folosirii materialelor pirotehnice. De asemenea, din cauza utilizării necorespunzătoare a acestora s-au produs 28 de incendii.

Mulți nemțeni s-au plâns de cei care aruncă petardele în apropierea blocurilor, în tomberoane, pe mașini. Chiar dacă legea prevede foarte clar unde și când pot fi utilizate pocnitorile, aceasta nu este respectată.

Reamintim mesajul transmis de ISU Neamț:

NU PERMITEȚI JOCUL COPIILOR CU PETARDE SAU ARTIFICII!

Pe cât de spectaculoase sunt artificiile și petardele, pe atât de periculoase pot fi dacă sunt folosite necorespunzător.

Nu puține au fost cazurile când pompierii au acționat pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor care au fost rănite de utilizarea mijloacelor pirotehnice!

Pentru evitarea producerii unor evenimente negative, nu utilizați artificiile, petardele și alte mijloace pirotehnice în încăperi și spații închise, cu aglomerări de persoane, balcoane, holuri de bloc și pe terase.

Astfel de activități se vor desfășura în condițiile legii, în aer liber, la distanțe de siguranță față de oameni, clădiri, arbori și autovehicule.

Totodată, mijloacele pirotehnice se pot achiziționa numai din spații comerciale autorizate, iar utilizarea lor se va realiza cu respectarea instrucțiunilor menționate de producător.

PUBLICITATE