NEAMȚ: Peste 780 de elevi bolnavi în școlile din Neamț

Peste 780 de elevi sunt raportați cu viroze, în toate școlile din județul Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform purtătorului de cuvânt al ISJ Neamț, la ora 9:00 erau 781 de elevi (urban – 373, rural – 408) care n-au venit la cursuri din cauza stării de sănătate sau au fost trimiși acasă după triajul epidemiologic.

La acest moment nu sunt clase în care să fie suspendate cursurile.

Conform ISJ Neamț, pentru a fi suspendate cursurile într-o clasă, minim 3 elevi ar trebui să lipsească timp de 3 zile, cu diagnosticul clar de gripă.

La nivelul școlii, suspendarea orelor se face de către consiliul de administrație și director. Până acum, nu s-a înregistrat nicio astfel de situație.

Reamintim că școlile s-au redeschis, luni dimineață, după patru zile libere acordate pentru a reduce riscul răspândirii virusului gripal în colectivități.

Ministrul Educației a precizat că ultima săptămână a semestrului nu poate fi compromisă, pentru că acum se încheie situația școlară a copiilor, dar a anunțat că zilnic se va face un triaj epidemiologic sever. De asemenea, Ecaterina Andronescu le-a cerut părinților să nu-și trimită copiii bolnavi la școală sau la grădiniță.

Ministrul sănătății, Sorina Pintea, a declarat că acolo unde absenteismul e peste 20% într-o clasă sau într-o școală, din cauza gripei, inspectoratele școlare pot lua decizia suspendării cursurilor pe o perioadă limitată.

PUBLICITATE