Neamț: Peste 700 de poliţişti, pregătiți să intervină de Anul Nou

Peste 700 de poliţişti vor fi la datorie, suplimentar față de dispozitivul curent,  pentru ca sărbătoarea Anului Nou să fie petrecută în liniște și siguranță.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Poliţiștii nemțeni sunt la datorie, în serviciul comunităţii, în perioada premergătoare și de sărbătoarea Anului Nou, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

În perioada 29 decembrie 2018 – 02 ianuarie 2019, Inspectoratul de Poliție Județean Neamt va acţiona, în tot județul, cu 675 poliţişti de ordine şi siguranţă publică şi alţi 105 polițiști de la alte structuri, sprijiniți de 62 luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale. De asemenea, peste 50 de patrule de siguranţă publică vor acționa, zilnic, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Totodată, pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative și asigurarea fluenței traficului rutier, polițiștii vor folosi 55 de autospeciale, dintre care 36 dotate cu aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor.

Dacă vă deplasaţi cu autoturismul în alte localităţi decât cea de domiciliu, pentru a petrece sărbătorile, polițiștii nemțeni recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

Circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană.

Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranță.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Neamț în ceas de sărbătoare urează nemțenilor sănătate, armonie și bucurii, iar Noul An să fie încununat de realizări. Sărbători în siguranță și liniștite alături de cei dragi !

PUBLICITATE