NEAMȚ: Peste 200 de polițiști, atenți la restricțiile pe timp de noapte

Peste 200 de poliţişti, cu peste 80 de autospeciale vor fi la datorie, zilnic, în minivacanța de Anul Nou, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranța cetăţenilor.

Folosiți cu precauție articolele pirotehnice, iar, în caz de nevoie, apelați la Serviciul de Urgență 112. – transmite IPJ Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În perioada 31 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021, peste 200 de poliţişti cu peste 80 de autospeciale vor fi la datorie, zilnic, suplimentar față de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică.

Polițiștii vor acționa pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni prompt atunci când se constată încălcări ale legii.

Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale.

În vederea creșterii gradului de siguranță rutieră, polițiști rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naționale și județene pentru prevenirea evenimentelor grave și fluidizarea traficului rutier.

În această perioadă, poliţiştii vor fi la datorie, în slujba comunităţii și recomandăm tuturor cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Reamintim că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu unele excepții prevăzute de lege.

De asemenea, se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Este interzisă comercializarea articolelor pirotehnice, după ora 21.00, precum și folosirea acestora, după ora 23.00, în data de 31 decembrie 2020, în spațiul public.

Totodată, reiterăm faptul că articolele pirotehnice emițătoare de sunete, încadrate în categoria P1 (”petarde”), nu sunt destinate folosirii în scop de divertisment.

Atunci când sunteţi martorii unor fapte antisociale sau aţi fost victima unei infracțiuni, nu ezitaţi să vă adresaţi celui mai apropiat echipaj de poliţie sau să apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Recomandări pentru conducătorii auto:

Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi pedeapsa cu închisoarea.

Recomandăm tuturor cetățenilor să adopte o conduită corectă în această perioadă și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic.

PUBLICITATE