NEAMȚ: Peste 200 de mașini, pericol iminent de accident

216 vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în județul Neamț, în prima jumătate a anului 2019, prezentau pericol iminent de accidente. La nivel național, numărul este de peste 1700.

Registrul Auto Român a verificat, în prima jumătate a anului 2019, din punct de vedere tehnic în trafic, 33.508 vehicule, în toată țara. În urma controalelor s-a constatat că mai puțin de jumătate (45,47%) dintre acestea erau neconforme.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La nivelul județului Neamț, au fost verificate 854 de vehicule, dintre care 68,26% neconforme iar 216 mașini prezentau pericol iminent de accident

3,04 % dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).

În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în prima jumătate a anului 2019 au fost aplicate 448 de amenzi contravenționale, au fost retrase 306 certificate de înmatriculare și au fost reținute 5 permise de conducere.

La nivel național, cele mai des întâlnite deficiențe tehnice au fost la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare (26,73%), emisii poluante (21%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (11,56%), vizibilitate (12%) precum şi la sistemele de frânare (4%) şi direcţie (1,5%).

Aproximativ două procente dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în prima jumătate a anului 2019 au fost aplicate aproape 11.000 de amenzi contravenţionale și au fost retrase 8.689 de certificate de înmatriculare.

În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară.

Rezultatele controalelor desfăşurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.

PUBLICITATE