NEAMȚ: Peste 1.100 de persoane, legitimate în ultimele 24 de ore

Noaptea trecută, în intervalul orar 23.00 – 05.00, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au acționat, alături de jandarmi, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a  răspândirii COVID-19.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au depistat 8 persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 2.250 de lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

***

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 200 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, precum și restaurante, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.

Au fost organizate 9 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, centrele comerciale, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 116 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 79 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.138 de persoane.

Echipele de control au depistat 161 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020.

De asemenea, o sancțiune contravențională a fost aplicată unui operator economic pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor și alte 8 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 19.000 de lei.

În contextul creșterii numărului de infectări, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vă recomandă să conștientizați importanţa măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu Covid-19.

Măsurile dispuse în acest context au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, pentru a limita riscul de infectare.

Scopul activităţilor desfăşurate de poliţişti nu este de a sancționa cetățenii, ci acela de a limita răspândirea virusului Covid-19, precum și de a preveni săvârșirea unor fapte de natură contravențională sau penală, în contextul stării de alertă.

Reamintim că sancțiunile se aplică de către polițiști doar ca urmare a încălcării normelor legale, iar cuantumul acestora se stabilește prin evaluarea obiectivă a fiecărei situații constatate.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

PUBLICITATE