Neamț: PES Activists Neamț a dus bucurie în sufletele unor copii (FOTO)

PES Activists Neamț, cu sprijinul membrilor de la nivel central, a păstrat tradiția și în acest an și în apropierea sărbătorilor de iarnă a dus bucurie în sufletele unor copii cu care soarta nu a fost foarte darnică. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Dacă în iernile trecute, reprezentanții socialilor europenilor au intrat în casele oamenilor cu daruri, de această dată au mers la o casă de copii. Așa, bucuria a fost împărțită mai multor micuți, care i-au așteptat cuminți pe oaspeți și au sperat în minunile care să li se întâmple.

Carmen-Elena Nastasă, coordonator PES Activists Neamț, a adus vineri, 21 decembrie, „Zâmbetul de Sărbători”.

Sprijinită de colegi din PES Activists România – Victor Negrescu, Janina Sitaru și Dana Lăzăruc – ea a mers la Centrul de Educație Incluzivă Alexandru Roșca din Piatra Neamț, cu daruri pentru asistați.

A fost un moment extrem de frumos și emoționat! Spiridușii lui Moș Crăciun au ajuns în mijlocul copiilor, i-au făcut să râdă cu spectacolul de magie pregătit din timp și la finalul distracției a venit Moșul personal și le-a oferit daruri! 

Le mulțumesc doamnelor Irina Balțătescu – directorul Centrului pentru Educație Incluzivă Alexandru Roșca, și Cristina Păvăluță – directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, pentru sprijinul acordat în realizarea proiectului nostru.

Tuturor, Sărbători Fericite!„,  a declarat Carmen-Elena Nastasă, coordonator al PES Activists Neamț.

PUBLICITATE