NEAMȚ: Pedeapsă cu suspendare după un accident cu 1 mort și 7 răniți

Dosarul unui groaznic accident de circulaţie, soldat cu un mort şi şapte răniţi a fost soluţionat de magistraţii Judecătoriei Piatra-Neamţ, care au aplicat inculpatului o sentinţă de închisoare fără executare şi au acordat daune de aproape 400.000 de lei. – informează monitorulneamt.ro

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Judecătorii au reţinut culpa inculpatului în procent de 60% şi pentru acuzele de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă au aplicat o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni de închisoare, pentru care au dispus suspendarea executării.

În plus, el a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Tarcău.

Accidentul a avut loc pe 28 octombrie 2016, în jurul orei 14.50, pe sectorul de drum naţional DN15, între Podoleni şi Costişa.

Polițiștii au stabilit atunci (vezi articolul AICI) că în timp ce o femeie de 29 ani din Podoleni, conducea un autoturism pe DN 15, a efectuat virajul la stânga pentru a patrunde pe un drum comunal fără a se asigura, moment în care a intrat in coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 23 ani din Tarcău, care se angajase in depasirea a autoturismului.

În urma producerii accidentului au rezultat 8 victime, după cum urmează:
– Din autoturismul condus de conducătoarea auto în vârstă de 29 ani: o persoană decedată în vărstă de 61 ani (femeie), 3 răniți grav cu vârste de 29 ani ( conducatoarea auto), un bărbat 65 ani și o minoră de 14 ani precum și 3 răniți ușor (toți bărbați) cu vârste de 25 ani, 11 ani și 5 ani.
– Din autoturismul condus de conducătorul auto în vârstă de 23 ani a rezultat rănirea gravă a unei femei de 19 ani.

PUBLICITATE