Neamț: Patru bărbați, băgaț în arest după ce s-au bătut de mai multe ori

La data de 30 octombrie, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare, în urma administrării probatoriului au reţinut şi introdus în arestul I.P.J. Neamţ patru persoane din localitatea Dragomireşti.

Cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 58 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, în urma efectuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi a infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamţ.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Persoanele în cauză au provocat scandal în mod repetat, lovindu-se reciproc, pe consumului de băuturi alcoolice, ultima intervenţie a poliţiştilor fiind la data de 27 octombrie, unde au constatat că pe fondul unui conflict spontan cei patru s-au lovit în dreptul unui local din satul Hlăpești.

Poliţiştii îi vor prezenta astăzi pe aceştia Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE