NEAMȚ: Ortoped din Roman, prins luând 500 de lei șpagă

Un medic ortoped al Spitalului Municipal din Roman a fost prins, ieri (24 septembrie), în flagrant, luând mită.

Denunţătorul acestuia a sunat la o linie telefonică de tip call-center anticorupţie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În data de 24.09.2019, ca urmare a unei sesizări primite la Call-Center  Anticorupție a Direcției Generale Anticorupție – 0800.806.806, ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au organizat și realizat prinderea în flagrant a unui medic, după ce a primit o sumă de bani de la aparținătorul unui pacient, în urma unei intervenții chirurgicale. – notează un comunicat DGA

Potrivit unor surse, ar fi vorba despre șeful Secției de Ortopedie și Traumatologie. Suma de bani (500 de lei) ar fi fost primită de la ruda unui pacient, în urma unei intervenţii chirurgicale.

După realizarea acțiunii de prindere în flagrant, medicul a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, iar față de acesta a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

PUBLICITATE