Neamț: Organele prelevate de la un nemțean vor salva mai multe vieți

Zilele trecute, echipe de medici de la Iaşi s-au deplasat la Piatra-Neamţ de unde au prelevat mai multe organe care vor salva viaţa mai multor pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare. – informează ziaruldeiasi.ro

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform sursei citate, donator a fost un bărbat în vârstă de 49 de ani, care a fost internat în stare gravă la începutul acestei săptămâni la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ, după ce a suferit un accident vascular cerebral, având încă de la început şanse mici de supravieţuire conform medicilor.

Astfel, în noaptea de miercuri spre joi a avut loc prelevarea, făcută de medici din Bucureşti şi Iaşi, fiind astfel preluate mai multe organe, şi anume ficatul, rinichii şi corneele.

Un rinichi, ficatul şi corneele au ajuns la Centrul Regional de Transplant Iaşi, celălalt rinichi ajungând la Bucureşti. Cele două organe au fost deja transplantate, corneele urmând să fie transplantate zilele următoare.

Continuarea articolului o puteți citi – AICI

PUBLICITATE