NEAMȚ: Oaspeți germani de Sărbători, la Centrul Păstrăveni (FOTO)

Sărbătorile de iarnă au debutat la Centrul de Recuperare și Reabilitare Păstrăveni din structura DGASPC Neamț într-o atmosferă caldă și primitoare la care a luat parte și o delegație din Germania condusă de profesor doctor Wolfgang Schramm.

Oaspeții bavarezi reprezintă Fundația Bayerische Kinderhilfe Rumanien și sunt prieteni vechi ai centrului, ei venind aici de aproape 30 de ani și contribuind la începuturi cu transformarea vechiului centru într-unul de tip familial, prietenos cu persoanele cu dizabilități.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Sărbătoarea din acest an s-a dorit a fi o petrecere în familie, motiv pentru care în sala mare a centrului a fost recreat un atelier de bucătărie la care copiii angajaților și copiii Școlii Barticești, vechi prieteni ai tinerilor de la Păstrăveni, ajutați de educatorii din centru, au făcut și copt în fața tuturor turtă dulce, fursecuri și cozonaci.

La un alt atelier se confecționau handmade decorațiuni de Crăciun ce au fost la final oferite în dar tuturor musafirilor.

Tinerii cu dizabilități din centru au pus în scenă o emoționantă scenetă care a recreat nașterea pruncului Isus iar apoi au fost prezentate dansuri și obiceiuri de iarnă specifice zonei.

Spectacolul s-a încheiat cu câteva colinde, unul în limba germană, fapt care i-a emoționat pe oaspeții bavarezi.

„Cred că vin de aproape 30 de ani la Păstrăveni, am pierdut șirul anilor, dar de fiecare dată sunt uimit de progresele făcute, de atmosfera familială de aici, de prietenia și grija pe care o arătați tinerilor cu dizabilități.

Este o diferență enormă comparativ cu anii 90, iar pentru noi, prietenii dumneavoastră din Bavaria, este o satisfacție enormă și o bucurie pe măsură că am putut sprijini această metamorfoză.

Vă dorim Sărbători cu bine tuturor iar magia Crăciunului să ne facă pe toți mai buni, mai toleranți și mai empatici cu semenii noștri“, a spus cu emoție profesor doctor Wolfgang Scramm.

În această atmosferă festivă ziua s-a sfârșit cu o masă comună la care s-au așezat beneficiari, angajați ai centrului și oaspeți, de aici sau de la distanță, cu toții bucurându-se că sunt împreună.

PUBLICITATE