Neamț: O zi încărcată pentru pompierii nemțeni

Luni, 05.11.2018, la ora 09:29, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o magazie de lemne aflată pe o proprietate din satul Pietrosu, comuna Oniceni.

La locul indicat, s-au deplasat 4 pompieri de la punctul de lucru Poienari, cu autospeciala de stins incendii, și SVSU al comunei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma incendiului, a ars construcția, cu suprafața de 9 mp., și lemnele depozitate (0,5 mc). Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,acțiunea unor persoane iresponsabile”, acesta izbucnind ca urmare a arderii vegetației uscate din apropiere.

Luni, 05.11.2018, la ora 16:14, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu de vegetație uscată pe un teren din Piatra Neamț, strada Războieni, care a dus la aprinderea gardului unei proprietăți.

La locul indicat, s-au deplasat 3 pompieri de la Detașamentul Piatra Neamț și doi voluntari, cu o autospecială de stins incendii.

Au ars aproximativ 100 kg. deșeuri menajere, 5 mp. de vegetație uscată și 2 m din gardul de lemn. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător”.

Luni, 05.11.2018, la ora 17:41, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu pe un teren din comuna Vânători-Neamț, unde ardeau deșeuri menajere.

La locul indicat, s-au deplasat 4 pompieri de la Detașamentul Târgu Neamț, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, și au stins incendiul, în urma căruia au ars aproximativ 200 kg. deșeuri menajere.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,focul deschis în spații deschise”.

Luni, 05.11.2018, la ora 17:46, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la un autoturism aflat într-o gospodărie din localitatea Borlești.

La locul indicat, s-au deplasat 5 pompieri de la Detașamentul Piatra Neamț, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă.

Până la sosirea forțelor de urgență profesioniste, proprietarul a reușit să mute autoturismul parcat în apropiere și a acționat cu un furtun de grădină asupra incendiului. În urma evenimentului au ars compartimentul motor, roțile din față, bordul mașinii și portierele din față.

La celălalt autoturism, din cauza temperaturii, s-au degradat elemente ale caroseriei.. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,scurtcircuit electric”.

Luni, 05.11.2018, la ora 16:41, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu de vegetație uscată pe un teren din municipiul Roman, la ieșirea către localitatea Sagna.

La locul indicat, s-au deplasat 6 pompieri de la Detașamentul Roman, cu două autospeciale de stins incendii, constatând că este vorba despre un depozit temporar de resturi vegetale.

Pompierii, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, care au participat cu un utilaj, au stins incendiul la ora 01:45. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,focul deschis în spații deschise”.

Vezi și: [FOTO] Neamț: Misiunea de stingere a incendiului de pădure se desfășoară și astăzi

PUBLICITATE