NEAMȚ: O lebădă și o barză, salvate de polițiști (FOTO)

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au intervenit pentru salvarea unei lebede și a unei berze care se aflau în situații de risc. După perioada de refacere animalele vor fi relocat in habitatul natural.

La data de 20 iulie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au intervenit și au acordat sprijinul necesar pentru plasarea în adăpost a unei berze rănite.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Animalul se afla într-o gospodărie din comuna Timișeni, fiind preluată și adăpostită  pentru îngrijiri medicale de specialitate la un cabinet veterinar.

După perioada de refacere animalul  va fi relocat în habitatul natural.

La aceeași dată polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor  au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în gradina din spatele unui imobil se află o lebădă rănită.

Polițiștii s-au deplasat la locul indicat și au identificat o lebădă care se afla în imposibilitatea de a zbura.

Având în vedere că aceasta se afla în câmp deschis, în pericol de a fi atacată de animale,  a fost preluata și adăpostită  pentru îngrijiri medicale de specialitate la un cabinet veterinar, urmând ca ulterior să fie relocată în habitatul natural.

PUBLICITATE