Neamț: Ninge în jumătatea nordică a Moldovei. Cum se circulă pe drumurile naționale

La acest moment, pe drumurile naționale din zona Moldovei se circulă normal, fără blocaje cauzate de starea carosabilului sau a vremii. – informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

A început să ningă în județele Iași, Botoșani, Bacău și Suceava, iar carosabilul este uscat cu porțiuni umede în sudul regiunii, respectiv umed cu porțiuni zăpadă frământată în zonele cu precipitații.

Temperatura aerului este cuprinsă între -7°C la Iași, Focșani și Bacău și -12°C la Botoșani.

Pe timpul nopții, la nivelul DRDP Iași s-a acționat cu 28 autoutilaje și s-au răspândit 33,9 tone material antiderapant.

La nivel național, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a vremii nefavorabile, nici probleme majore privind fluenţa traficului pe arterele principale.

Se menţin în continuare cele patru drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă, din diferite cauze, respectiv:

1. DN2L, în Soveja, judeţul Vrancea, la kilometrul 59+900, ca urmare a precipitaţiilor abundente care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;

2. DN7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) până la kilometrul 130+800 de metri (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu), conform regulamentului de funcţionare a drumului şi din cauza instabilității atmosferice la altitudine, ce poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment;

3. DN12B, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, pe tronsonul kilometric 16+450-17+500, unde, la intrarea în localitate s-a produs o cedare a terasamentului de drum, ce a dus la surparea acestuia pe o lungime de 3 metri. Traficul rutier se desfăşoară pe urmatoarea rută ocolitoare: DN12B km 16+450 – str. Vasile Alecsandri – DN12B km 17+500 şi retur, cu o restricţie de tonaj de 7,5 tone. Şi tot pe acest drum, dar pe tronsonul 0+452 – 0+487, din cauza unei alunecări de teren ce a dus la tasarea platformei carosabilului, circulaţia se desfăşoară pe ruta ocolitoare: DN12A km 103+000 – str. 1 Mai – str. Răducanu – str. Podu de Fier – str. Tiseşti – str. Semicercului – str. Bradului – intersecţie cu DN12B km 2+000 şi retur;

4. DN67C (Transalpina), din cauza căderilor de zăpadă, închis pentru toate categoriile de autovehicule pe tronsonul Rânca (Gorj) – Obârşia Lotrului (Vâlcea), între kilometrii 34+800 de metri şi 59+800 de metri.

PUBLICITATE