NEAMȚ: Municipiul Roman, exemplu de bune practici din administraţia publică

Municipiul Roman se numără printre câştigătorii celei de-a XII-a ediţii a Competiţiei celor mai bune practici din administraţia publică din România, organizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Primăria municipiului Roman a obținut locul al III-lea la secțiunea ”Abordări manageriale pentru eficiență și eficacitate”, primul loc fiind ocupat de Primăria municipiului Cluj Napoca, iar cel de-al doilea – de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6, București.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Este o mândrie pentru mine, ca primar, dar și ca simplu cetățean al Romanului, că, din nou, eforturile echipei din administrație sunt recunoscute la nivel național și oferite ca exemplu de bună practică pentru alte instituții.

Implementăm cât mai multe proiecte și programe, astfel încât administrația să devină un partener real al comunității, iar relația Primărie – cetățeni să fie una deschisă spre identificarea de soluții noi și rapide pentru rezolvarea problemelor”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

Fiind un demers realizat pentru cunoașterea și recunoașterea performanţei de la nivelul administraţiei publice româneşti, competiţia s-a finalizeazt cu premierea celor mai bune practici în cadrul conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public” şi diseminarea acestora la nivel naţional printr-un Ghid de bune practici, fiind acordate 9 premii şi 3 menţiuni.

Scopul acestei competiţii a fost acela de a identifica, evidenţia şi disemina iniţiative inovative şi eficiente din administraţia publică, de a face cunoscute experienţa şi rezultatele remarcabile ale autorităţilor şi instituţiilor publice din România.

PUBLICITATE