NEAMȚ: Minor tâlhărit pentru 10 lei. Trei tineri au fost reținuți

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au identificat și reținut un minor și doi tineri din Roman, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

La data de 4 martie, polițiștii din cadrul Poliţia municipiului Roman au fost sesizați de către un minor în vârstă de 17 ani, cu privire la faptul că a fost victima unei tâlhării.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În baza activităților investigative realizate în cauză, s-a reușit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, un minor de 17 ani și doi tineri de 18, respectiv 20 de ani, toți din Roman, care ar fi acostat persoana vătămată în timp ce se afla pe o stradă din Roman, iar în urma unei discuții, l-ar fi constrâns verbal pentru a le înmâna 10 lei.

La data de 5 martie 2021, cei trei au fost depistați și conduși la sediul Poliției municipiului Roman, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Neamț.

PUBLICITATE