Neamț: Militarii au strâns gunoaiele de pe malul lacului Bicaz

Ca în fiecare an, mijlocul lunii septembrie este marcat de ample acțiuni de ecologizare în cadrul campaniei ”Let’s do it România”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Militarii Batalionului 634 Infanterie ,,Petrodava” s-au alăturat Campaniei „Ziua Naţională de Curăţenie”, și au desfășurat o acțiune de ecologizare în zona barajului Izvorul Muntelui.

Reamintim că voluntarii din județul Neamț împreună cu autoritățile locale au sărbătorit Ziua Mondială a Curățeniei, prin muncă. Aceștia au strâns tone de gunoaie lăsate în urmă de cei „mai puțin educați”.

Una dintre acţiunile de ecologizare care au avut loc în municipiul reședință de județ  a fost organizată de către  Primăria Municipiului Piatra-Neamț prin Direcția de Asistență Socială vineri, 14 septembrie. Acțiunea de curățenie s-a desfăşurat în cartierul Văleni II. Activitatea a fost realizată de către locatarii cartierului, care în marea lor majoritate sunt beneficiari de ajutor social. Activității s-a alăturat și Asociația Umanitară Codrin, care a oferit participanților pachete cu materiale de igienă și curățenie.

Și în municipiul Roman, sâmbătă  15 septembrie, peste peste 800 de voluntari au participat la acțiuni de ecologizare în cadrul campaniei naționale „Let s do it, România!”

PUBLICITATE