Neamț: Miercuri, 3 octombrie, retailerul german de îmbrăcăminte KiK deschide primul magazin din Piatra-Neamț

KiK, unul dintre cei mai mari discounteri de îmbrăcăminte din Germania, va deschide miercuri, 3 octombrie, primul magazin din Piatra-Neamț.

Kik va avea un spațiu de peste 650 mp la etajul al III-lea în magazinul Winmarkt (Petrodava), situat pe b-dul Decebal, nr. 3.

Cu o reţea de peste 3.500 de magazine în Europa, KiK şi-a planificat totodată extinderea reţelei la 5.000 de magazine la nivel european, de la peste 3.500 în prezent. După ce au deschis în urmă cu o săptămână primul magazin din România, la Oradea, următoarele deschideri anul acesta sunt planificate în Piatra-Neamţ, Botoşani, Sighetu Marmaţiei şi Brăila.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Magazinele includ o gamă variată de produse, de la haine de calitate germană pentru toate vârstele şi mărimile, până la articole decorative pentru casă, accesorii, jucării şi produse de papetărie. Obiectivul discounterului german este ca produsele KiK să ajungă în fiecare dulap de haine din Europa.

KiK este unul dintre cei mai mari discounteri de îmbrăcăminte din Germania. În prezent, operează peste 3.500 de magazine în Europa, dintre care 2.600 sunt în Germania. Brandul este prezent şi în Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Croaţia, Olanda, Slovenia, Slovacia, Italia şi, din 2018, în România. Cu o creştere anuală de aproximativ 200 de magazine, KiK se numără printre companiile cu cea mai mare expansiune din Europa.

PUBLICITATE