Ca urmare a finalizării urmăririi penale și a activităților realizate de către lucrătorii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Neamț, în baza delegării procurorului competent din cadrul DIICOT- Biroul Teritorial Neamț, la data de 15.02.2018, s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu a două grupări organizate formate din 14 persoane, respectiv L.I. și L.G.S.,cercetați în arest la domiciliu, D.V. și o altă persoană, cercetați sub control judiciar, precum și încă 10 persoane cercetate în stare de libertate, pentru săvârșirea infracţiunilor de iniţiere a unui grup infracţional și contrabandă calificată.
Astfel, la data de 13.01.2017, lucrătorii din cadrul D.G.A. – S.J.A. Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că L.G.S. a constituit o grupare infracţională specializată în contrabanda cu produse accizabile, în special ţigarete netimbrate, provenite din Ucraina şi Republica Moldova, ce acționa pe raza oraşului Tg. Neamţ şi a localităţilor limitrofe.
Urmare a cercetărilor efectuate de lucrătorii S.J.A. Neamț, la delegarea procurorului competent din cadrul DIICOT- Biroul Teritorial Neamț, s-a administrat probatoriul din care a rezultat faptul că, în perioada februarie – septembrie 2017, au existat mai multe transporturi de țigarete, toate fiind preluate din aceeaşi sursă, situată pe raza comunei Grăniceşti, jud. Suceava.
Mai mult decât atât, investigaţiile complexe efectuate ulterior în cauză au arătat că, în practică, operau două astfel de grupări, conduse de L. G. S. şi L. I. Între cele două grupări existau elemente de legătură referitoare, în special, la sursa aparent comună a acelor ţigarete, respectiv persoane domiciliate pe raza comunei Grăniceşti, jud. Suceava dar şi la schimburi ocazionale de marfă de contrabandă, numitorul comun fiind făptuitorul D.V..
În urma probelor administrate, s-a reţinut implicarea în activitatea infracţională, în modalitatea aprovizionării cu ţigarete de contrabandă de la inculpatul L.G.S. şi vânzarea ulterioară en detail de către ceilalți 11 inculpaţi, administratori ai unor societăți comerciale.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.