NEAMȚ: Medicul Lăcrămioara Nechita, premiu la concursul „Nicolae Milord” (FOTO)

Recent încheiată, ediţia a treia a Concursului naţional de artă plastică „Nicolae Milord” a adus o premieră – două premii dintre cele şapte acordate au revenit unor cursanţi ai Şcolii Populare de Artă din Piatra-Neamţ: Premiul I la secţiunea grafică  (Costin Corfu) şi Premiul II la secţiunea pictură (Lăcrămioara Nechita).

Despre cum lumea artei te poate cuceri pe neaşteptate

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cursantă a clasei de pictură din cadrul Şcolii Populare de Artă din Piatra-Neamţ, Lăcrămioara Nechita are cincizeci de ani, este de profesie medic de familie și, ca hobby, pictor amator.

După o întreagă copilărie și tinerețe petrecute cu certitudinea că nu are talent artistic, Lăcrămioara Nechita păşeşte în lumea artei plastice aproape accidental.

 „În urmă cu aproape zece ani, fiica mea a venit acasă cu o pereche de cercei din Fimo, un material similar cu plastelina, din care se pot modela o varietate infinită de forme. Călătoria mea în lumea artistică a început atunci, inspirată de dexteritatea necesară pentru a crea acei cercei în formă de pasăre fantastică.”

Fascinaţia pentru artă şi bucuria pe care o simte în momentul în care ideea, gândirea, imaginaţia, combinate cu munca, dau un lucru finit, o fac pe artista amatoare să persevereze.

După ani de experimentat cu pirogravură, sablat sticla și în general cu materiale care pot fi transformate în artă – purtabile ca bijuterii sau nu –, acum trei ani m-am înscris la cursul coordonat la Şcoala Populară de Artă de pictorul Arcadie  Răileanu.

Cursul practic de pictură, combinat cu introducerea cursanţilor în lumea  istoriei artei, deschide uşi care mai devreme nici măcar nu erau bănuite.

De aproximativ doi ani lucrez sub îndrumarea prof. Radu Macavei. Abordarea mea artistică, mai ales acum, la început, este să mă inspir din opera marilor artiști. Am o predilecție pentru pictorii impresioniști și pentru pictura abstractă, în principal opera lui Kandisky.

Fiind conştientă că se află doar la intrarea în marea lume a artei plastice – “sunt cu siguranță o novice în domeniu” – medicul Lăcrămioara Nechita crează, pune pe planşeta de lucru ideile artistice care îi caracterizează personalitatea.

Reuşeşte, cu puţin timp în urmă, o primă participare la un concurs naţional destinat amatorilor, la Cluj, lucrarea sa fiind expusă pe simezele din oraşul ardelean.

Acum, la final de martie, truda sa îi este răsplătită cu un prim premiu.

Este prima diplomă pe care o primesc pentru picturile mele. Personal, simt că această distincţie este dovada a ceea ce poate aduce o combinație de perseverență, îndrumare corectă și un mediu creativ cu alți colegi, care mă inspiră în mod constant atât prin creațiile lor cât și prin modul în care abordează pictura în general.

Cu siguranţă Lăcrămioara Nechita nu se va opri aici, dându-ne şi alte prilejuri de a mai comunica despre reuşitele sale. Succes!

LAN DE LAVANDĂ – Lăcrămioara Nechita (Premiul II – pictură)
PUBLICITATE