NEAMȚ: Mașină intrată într-un cap de pod: două victime

Două persoane au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un cap de pod. Incidentul a avut loc ieri, în jurul orei 13:50, în localitatea Neagra, comuna Tașca.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, în timp ce un bărbat de 47 de ani, din Alba, conducea un autoturism pe DN 12 C, care se deplasa pe direcția Bicaz – Lacul Roșu, într-o curbă la stânga, pe fondul neatenției a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu capăt de podeț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma coliziunii a rezultat rănirea șoferului cât și a pasagerei de pe scaunul din dreapta, o femeie de 44 de ani, din Bacău.

Cele două victime au fost preluate de un echipaj cu asistent medical al Serviciului de Ambulanță Județean și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE