NEAMȚ: Mașină incendiată intenționat (FOTO)

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț au intervenit azi-noapte, în jurul orei 2:00, într-o misiune de stingere a unui incendiu la un autoturism.

Potrivit ISU Neamț, în urma unui apel la 112, pompierii de la Detașamentul Roman, cu o autospecială pentru stingere, au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism în localitatea Cîrlig din comuna Dulcești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Incendiul se manifesta la un autoturism, parcat în fața locuinței.

În urma incendiului au ars: autoturismul și documentele aflate în interior.

Cauza probabilă stabilită de pompieri a fost: acțiunea intenționată.

PUBLICITATE