NEAMȚ: Mare grijă pe cine luaţi „la ocazie”! Un bărbat din Piatra-Neamț a fost reținut

Un bărbat din Piatra-Neamț a fost prins și reținut de polițiștii din județul Buzău, fiind bănuit de comiterea unui furt din auto.

Fapta a avut loc în seara zilei de 6 iulie, când un bărbat de 49 de ani, originar din Piatra-Neamţ, a fost luat „la ocazie”, de un șofer din Covasna, de la Întorsura Buzăului către municipiul Buzău.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La un moment dat, covăsneanul a coborât din maşină pentru a alimenta, iar pietreanul a profitat de neglijenţa acestuia şi i-a sustras portofelul, mai multe acte şi carduri bancare pe care conducătorul auto le lăsase într-o borsetă în autoturism, după care a fugit.

Polițiștii l-au găsit într-o locuință din localitatea Lopătari. Prejudiciul, estimat la 3.800 de lei, a fost recuperat integral şi predat persoanei vătămate.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

PUBLICITATE