NEAMȚ: ITM: 222 controale și 181 de amenzi

În perioada 01 – 30.09.2019, ITM Neamț a efectuat un număr de 222 controale, ocazie cu care s-au constatat 244 de deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă şi s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, aplicându-se 181 de sancţiuni contravenţionale, din care 9 amenzi în cuantum de 201.500 lei şi 172 de avertismente contravenţionale.

ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII ŞI SECURITĂŢII ÎN MUNCĂ

În luna septembrie, 5 inspectori de muncă din cadrul compartimentului SSM au realizat 119 vizite de control şi evaluare la unităţi economice şi au aplicat în total 164 de sancţiuni contravenţionale, din care 4 amenzi în cuantum de 21.500 lei şi 160 de avertismente contravenţionale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Analiza situaţiei evenimentelor de muncă:

La Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ au fost comunicate 22 de evenimente de muncă.

Cauzele evenimentelor comunicate au fost: cădere de la acelaşi nivel, utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, agresarea unor lucrători aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, accident de traseu şi circulaţie.

Dintre evenimentele comunicate, 3 au fost mortale. Decesul victimelor nu a survenit din cauze violente.

Toate evenimentele comunicate sunt în curs de cercetare. 

ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ

În luna septembrie, 7 inspectori de muncă din cadrul compartimentului RM au controlat 103 agenţi economici şi au aplicat în total 17 sancţiuni contravenţionale, din care 5 amenzi în cuantum de 180.000 lei şi 12 avertismente scrise, pentru încălcări ale Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, modificată şi completată.

La un număr de 5 angajatori, au fost depistate 9 persoane care prestau activitate nedeclarată.

Pentru nerespectarea prevederilor legale privind munca nedeclarată, au fost aplicate 5 amenzi în cuantum de 180.000 lei. Au fost dispuse 5 măsuri.

Pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 905/2017, au fost dispuse 34 de măsuri; nu au fost aplicate sancţiuni contravenţionale.

PUBLICITATE