Neamț: Ipoteză în cazul celor două fete înecate în râul Bistriţa: au alunecat în apă

O minoră în vârstă de 15 ani a fost găsită decedată, marţi, în râul Bistriţa, la barajul Hidrocentralei de la Dumbrava Deal, în apropiere de municipiul Piatra-Neamț. (vezi articolul – AICI) Adolescenta este prietena fetei de 15 ani care, de asemenea, a fost găsită înecată la aceeaşi hidrocentrală, pe 27 aprilie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Trupul fetei a fost găsit, și în acest caz, de angajaţii hidrocentralei în timp ce efectuau curăţarea grătarelor. Pompierii au intervenit cu o barcă şi au adus corpul neînsufleţit la mal, de unde a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală. Cadavrul se afla într-o stare de descompunere avansată și nu se poate preciza dacă existau urme de violență.

Comisarul şef Paul Tablan, inspectorul şef al IPJ Neamţ a declarat, pentru AGERPRES, că cele două minore erau din comuna Valea Ursului şi erau dispărute de acasă din 23 aprilie, dar familiile nu au dorit mediatizarea cazului.

Pe 27 aprilie a fost găsit primul cadavru (vezi articolul – AICI) şi în urma investigaţiilor s-a constatat că cele două fete s-au mutat într-o baracă CFR dezafectată, alături de doi băieţi. Aceştia au povestit poliţiştilor că fetele ar fi mers la canalul de fugă al râului Bistriţa ca să se spele şi să spele şi hainele. De aici a apărut ipoteza că cele două au alunecat în apă şi s-au înecat.

Inspectorul şef Paul Tablan a declarat, pentru AGERPRES, că toate probele şi indiciile conduc în direcţia unui accident, şi nu o sinucidere sau o crimă.

Procurorul criminalist al Parchetului de pe lângă Tribunaulul Neamţ a preluat dosarul penal şi va da o soluţie în acest caz.

Se aşteaptă rezultatul necropsiei şi pentru fata găsită marţi. În cazul celei găsită înecată pe 27 aprilie, în urma necropsiei s-a constatat că nu are urme de violenţă, iar moartea s-a produs din cauza înecului.

Vezi și Neamț: Din nou, descoperire macabră. Cadavrul unei alte tinere de 15 ani, găsit la Hidrocentrala de pe râul Bistrița

PUBLICITATE