NEAMȚ: Incendiu provocat de explozia unei butelii (FOTO)

Pompierii nemțeni au intervenit marți dimineață în localitatea Boiștea, comuna Petricani, după ce a fost anunțată o explozie de butelie, urmată de incendiu, la o locuință.

La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ca urmare a producerii incendiului, au ars: acoperișul locuinței, pe o suprafață de cca. 20 metri pătrați, realizat din astereală de lemn cu învelitoare din șindrilă și tablă, tavanul locuinței pe o suprafață de aproximativ 4 metri pătrați.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,scăpări de gaze”.

Nu au fost victime.

PUBLICITATE