Neamț: Incendiu la un depozit de furaje, pus intenționat

Duminică, 02.09.2018, la ora 01:50, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărească (depozit de furaje), în satul Vânători Neamț, comuna Vânători Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul indicat de apelant s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă și un autocamion de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamţ, fiind solicitat în sprijin și Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vânători Neamț.

Ca urmare a producerii incendiului, au ars: depozitul de furaje construit din lemn acoperiș din tablă pe o suprafață de aproximativ 30 mp. și aproximativ 7 tone de fân și s-a realizat protejarea construcțiilor învecinate.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”.

PUBLICITATE