NEAMȚ: Incendiu la o locuință din Zănești. Proprietara a suferit un atac de panică

Astăzi, în jurul orei 19:00, pompierii pietreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Zănești.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Piatra Neamț, un echipaj de pompieri voluntari din cadrul SVSU Roznov, cu autospeciala de stingere din dotare și voluntari din cadrul SVSU Zănești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Incendiul se manifesta violent la acoperișul locuinței și în bucătărie, cu posibilitatea propagării la locuințele învecinate.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul.

Au ars:
– acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 200 mp;
– obiecte de mobilier;
– aparate electrice și electrocasnice;
– materiale textile.

Proprietara, în vârstă de aproximativ 58 de ani a suferit un atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la membrii unui echipaj de la SAJ, la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind aparatul de gătit lăsat nesupravegheat.

PUBLICITATE