NEAMȚ: Incendiu la o gospodărie din Răucești de la un coș de fom

În această seară, în jurul orei 19:00, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească din comuna Răucești.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu trei autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD și pompieri voluntari din cadrul SVSU Răucești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Incendiul se manifesta la nivelul acoperișului unei anexe gospodăreşti (camera centralei termice) propagându-se și la acoperișul locuinței care era lipită de anexă.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia a ars acoperișul anexei gospodărești și locuinței pe o suprafață de aproximativ 200 mp și au fost deteriorate bunuri materiale din interiorul locuinței (obiecte de mobilier,  aparatură electrocasnică, centrala termică etc).

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.

Nu au fost victime.

PUBLICITATE