Neamț: Încărcătorul unui telefon, cauza incendiului la Spitalul Județean

Pompierii nemțeni au stabilit cauza incendiului izbucnit astăzi, 4 decembrie, în jurul orei 12:00, la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform ISU Neamț, cauza de producere a incendiului a fost un scurtcircuit produs la încărcătorul unui telefon (deteriorat și rămas sub tensiune).

Reamintim că la ora 12:08 a fost anunțat un incendiu la un cabinet medical din Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț, Secția Diabet.

La fața locului s-au deplasat 3 echipaje de pompieri cu 2 autospeciale de stingere și 1 autoscară. Când au ajuns la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul fusese lichidat de personalul de la locul de muncă.

Conform directorului medical al Spitalului Județean, nu au fost persoane surprinse în încăpere, nefiind nicio victimă și nici nu a fost vreo persoană evacuată.

În urma incendiului au ars: un dulap, două scaune, o masă, o parte dintr-o canapea, pliante și consumabile medicale dintr-un cabinet.

PUBLICITATE