NEAMȚ: Înarmat cu un cuțit, a tâlhărit un bărbat

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au identificat și reținut un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Roman, bănuit de comiterea infracțiunilor de tâlhărie şi port fără drept de obiecte periculoase.

La data de 5 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către un bărbat de 34 de ani, din Ruginoasa, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de tâlhărie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din cercetări a rezultat faptul că, în timp ce se afla pe terasa unui local public din municipiul Roman, persoana vătămată a fost acostată de un bărbat de 49 de ani, care i-ar fi solicitat restituirea unei datorii mai vechi, moment în care aceasta ar fi părăsit în fugă locația respectivă, fiind urmărită de bărbatul în cauză.

Profitând de faptul că persoana vătămată s-a împiedicat, bărbatul de 49 de ani i-ar fi smuls haina în care se afla portofelul.

La scurt timp după sesizare, polițiștii l-au identificat pe cel în cauză, în urma controlului corporal efectuat, fiind descoperit asupra sa bunul sustras și un obiect tăietor-înțepător care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, prejudiciul a fost recuperat integral și restituit persoanei vătămate.

În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie şi port fără drept de obiecte periculoase.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE