NEAMȚ: În 4 localuri din Piatra-Neamț se fumează

În weekendul din perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, polițiștii din Piatra-Neamț au desfășurat o acțiune pe linia respectării legislației specifice combaterii fumatului în spațiile închise din localurile din Piatra-Neamț.

Potrivit informațiilor făcute astăzi, 9 decembrie, publice, în perioada menționată polițiștii au controlat 15 unități de alimentație publică (baruri, cafenele) de pe raza municipiului Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În 4 din cele 15 unități, polițiștii au constatat nerespectarea dispozițiilor privind fumatul în incinta unităților. – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

Cu această ocazie, s-au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 de lei (câte 5.000 de lei de local).

Unii administratori s-au declarat deranjați că polițiștii au sancționat inclusiv localuri care aveau terasă fără pereți (împrejmuită doar cu folie transparentă).

Asta în condițiile în care, la nivelul municipiului, sunt cel puțin 15 unități de alimentație publică unde se fumează, majoritatea având terase împrejmuite cu 2, 3 sau chiar 4 pereți.

PUBLICITATE