NEAMȚ: I-a furat din buzunar portofelul cu 10.000 de lei

La data de 29 decembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au documentat activitatea infracțională a unui bărbat din Icușești, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Potrivit polițiștilor, la data de 24 decembrie, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat de 32 de ani, din Roman, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras portofelul fratelui său.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din cercetările efectuate polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat de 36 de ani, din Icușești, se afla într-o societate comercială din aceeași localitate, profitând de neatenţia unui alt bărbat de 36 de ani, i-ar fi sustras dintr-un buzunar al pantalonilor, un portofel în care se aflau documentele personale și aproximativ 10.000 de lei.

În urma administrării probatoriului, poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamţ.

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE