NEAMȚ: Hoții care au încercat să fugă de polițiști, 30 de zile de arest

La data de 27 februarie, față de cei doi bărbați, de 31, respectiv 38 de ani, ambii din Săvinești, instanța de judecată a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

În fapt, la data de 26 februarie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii au efectuat semnalul regulementar de oprire a unui autoturism care se deplasa pe DJ 127 A, din localitatea Dămuc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Întrucât conducătorul auto a refuzat să oprească, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, care a demarat spre municipiul Gheorgheni.  Imediat, polițiștii nemțeni i-au alertat pe cei din Harghita, care au constituit două dispozitive de poliție pe DN 12 C, în Gheorgheni. La vederea polițiștilor, conducătorul auto a efectuat manevra de întoarcere spre județul Neamț, însă la scurt timp, autoturismul a intrat in coliziune cu un parapet din beton.

Imediat, doi bărbați, de 31, respectiv 38 de ani, ambii din Săvinești, au fost imobilizați de polițiști, și conduși la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor.

Investigațiile efectuate au arătat faptul că cei doi dețineau în autoturism bunuri, pe care le-ar fi sustras, fără drept, din locuința unei persoane din Dămuc. Prejudiciul creat, în valoare de 5.000 de lei,a fost recuperat integral.

În urma probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

PUBLICITATE