NEAMȚ: Grade noi și colegi noi la Jandarmeria Neamț (FOTO)

Cu ocazia Zilei Naționale a României, 5 jandarmi nemțeni care s-au evidențiat prin modul exemplar de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu au fost avansaţi în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim.

Această zi va avea o semnificație aparte și pentru 6 tineri absolvenți ai Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, care au ales să își înceapă activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Emoționați, au  depus jurământul militar în fața Drapelului de Luptă al unității și au fost prezentați colectivului bleu-jandarm nemțean.

În perioada următoare, noii colegii vor urma, sub directa coordonare a tutorilor profesionali, un program de pregătire pentru aprofundarea cunoştinţelor teoretice şi perfecţionarea deprinderilor practice referitoare la misiunile ce revin inspectoratului în zona de competenţă, concomitent cu executarea misiunilor.

Festivitatea de înmânare a noilor grade și depunerea jurământului militar au avut loc astăzi, 2 decembrie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț în prezența doamnei prefect Daniela Soroceanu.

PUBLICITATE