Neamț: Ghete noi pentru 29 de copii care merg zilnic 5 kilometri pentru a ajunge la școală

Zilele trecute, „Cutia cu Papucei pentru Ei” s-a deschis în județul Neamț pentru a doua oară anul acesta. Cutiile cu ghete noi și călduroase au ajuns să încălzească 29 de copii din satul Bălușești, comuna Dochia, județul Neamț. Copiii nu au nicio formă de învățământ în sat și călătoresc zilnic 5 kilometri pentru a ajunge la școală, cu microbuzul școlar sau pe jos.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cu ajutorul părintelui paroh, Valentin Timofte, voluntarii au identificat copiii, nevoile și au aflat numerele la ghetuțe pentru ca fiecare copil să primească perechea potrivită. La sfârșitul ultimei repetiții de colinde, înainte ca pașii să îi poarte la fiecare poartă din sat, copiii au primit cutiuțele în biserica Sfântul Nicolae, ocrotitor al proiectului. – notează Mitropolia Moldovei

Iarna aceasta, în an de centenar, proiectul își propune să aducă ghetuțe la câte 100 de copii din fiecare dintre județele Neamț, Iași și Botoșani, cu un total de 300 de copii. Au trecut deja de jumătatea obiectivului propus, însă mai nevoie de sprijin.

Momentan, proiectul are două variante pentru achizitionarea perechilor de ghete de iarnă:
– poți să donezi direct o sumă de bani și voluntarii cumpără ghetuțele
– cumperi dintr-un shop online ghetuțele și pui adresa de livrare  pentru una din cele 2 adrese ale proiectului din Iași și Neamț.

Modalitati plata pentru donatii: cash, pe mobil prin aplicațiile Revolut – 0745 549 784 sau BT Pay – 0745 549 784, online in contul bancar Asociatiei MIRA (CIF: 33492902) deschis la BRD – RO07BRDE240SV62356272400

Articol preluat de la:  doxologia.ro
sursa: Mitropolia Moldovei
PUBLICITATE