Neamț: A fost ales noul stareț al Mănăstirii Giurgeni, Părintele Protosinghel Nicolae Dănilă

În data de 9 aprilie, când creștinii ortodocși cinstesc A Doua Zi de Înviere, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit Sfânta Liturghie în cunoscuta mănăstire nemțeană Giurgeni. Cu acest prilej, a fost instalat și noul stareț al mănăstirii, Părintele Protosinghel Nicolae Dănilă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Obștea Mănăstirii Giurgeni a avut astăzi, 9 aprilie, în a doua zi de Paști, oaspeți de seamă, bucurându-se de prezența, în cadrul Sfintei Liturghii, a Chiriarhului locului și a unui sobor din care au făcut parte preoți din administrația eparhială și preoți din Protopopiatul Roman. În cadrul liturgic a fost pomenit vrednicul Părinte Arhimandrit Antonie Jeflea, fostul stareț al acestui așezământ monahal, trecut în viața veșnică în data de 18 februarie.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, într-o atmosferă sobră și smerită, specifică vieții monahale, Părintele Arhimandrit Serafim Huzdup, consilier eparhial, a vorbit despre semnificația specială pe care această zi o are pentru obștea monahală de la Giurgeni, prin alegerea noului ei stareț, făcând totodată câteva precizări referitoare la motivația alegerii Părintelui Nicolae: „Părintele Nicolae continuă și nu înlocuiește pe părintele Antonie. După cum se știe, Mănăstirea Giurgeni este o mănăstire misionară, cu o lucrare pastorală, liturgică și mai ales filantropică și nu se cuvenea ca această lucrare să fie abandonată sau redusă. Cu siguranță că părintele Antonie se bucură că această lucrare va fi continuată de fiii săi duhovnicești. Această numire de stareț presupune deodată cinste și cruce, pe care Părintele Nicolae, ajutat de frații de la mănăstire, le va duce cu responsabilitate și demnitate. El nu va conduce singur această obște, ci ajutat de frații săi întru slujire

La rândul său, noul stareț a rememorat în cuvântul rostit anii petrecuți în ascultare alături de părintele Antonie la această mănăstire și lucrarea împlinită de el în aceste locuri. Apoi s-a angajat în fața Ierarhului și a celor prezenți, la lucrarea de continuare a misiunii părintelui Antonie: Înaltpreasfinția Voastră, mă supun și vă ascult și mă voi strădui să împlinesc această mare ascultare de a fi starețul acestei mănăstiri, deoarece îl supranumeați pe părintele Antonie ca fiind cel mai ascultător călugăr pe care l-ați întâlnit în viață ca om al Bisericii. Dacă el a fost așa, noi nu vom fi altfel. Împreună cu viețuitorii acestei mănăstiri, vom fi una în activitatea misionară a acestei obști. Vă mulțumim și vă rugăm să ne îndrumați cu inimă de Părinte, cu blândețe, pentru a ne îmbogăți din experiența Înaltpreasfinției Voastre. Vă încredințăm de ascultare, rugând pe Maica Milostivirii să fie pururea purtătoarea cererilor noastre înaintea tronului lui Dumnezeu! 

La final, noul stareț a fost felicitat de cei prezenți, iar peste 800 de pachete cu alimente au fost împărțite pelerinilor.

sursa: epr.ro
PUBLICITATE