Neamț: Femeie din Piatra-Neamț, prima la moaștele Sfintei Parascheva

Timp de patru zile, Iașiul devine capitala religioasă a României. Începând de astăzi, sute de mii de pelerini sunt așteptați să participe la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Sfânta Parascheva a fost scoasă în această dimineaţă din Catedrala Mitropolitană şi aşezată pe baldachinul amenajat pe platoul din curtea interioară a Ansamblului Mitropolitan după ce, la ora 06:30, a avut loc un scurt pelerinaj în jurul clădirii principale a Mitropoliei.

La ora 08.00 aproximativ 8.000 de pelerini stăteau la coadă, majoritatea fiind cei veniţi de la Voluntari cu autocarele, coada întinzându-se până la stâlpul 44. Primul pelerin care s-a închinat la racla Sfintei Parascheva după ce a fost aşezată pe baldachin a fost o femeie în vârstă din Piatra-Neamţ care aştepta de ieri dimineaţă de la ora 10.00 ca moaştele să fie scoase din catedrală şi amplasate pe baldachin. – conform ziaruldeiasi.ro.

În acest an, manifestările dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva vor avea loc, la Iași, în perioada 11-14 octombrie 2018.

Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, vor fi aduse spre închinare și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.

PROGRAM

Joi, 11 octombrie 2018:

  • Orele 06,30 – Procesiune cu moaştele „Sf. Cuv. Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sf. M. Mc. Gheorghe” pentru închinare. Va participa PS Calinic Botoșăneanul.
  • Orele 07,00-11,30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sf. Maslu ( pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane și sfințirea la butoaiele cu apă lângă corpul C1), Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Calinic Botoșăneanul.
  • Aducerea moaștelor ,,Sf. Ecaterina” – întâmpinare aeroport 18.35
  • Orele 16,00-17,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva” (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 21,00 – 01,00 – Slujba de priveghere a Sf. M. Mc. Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Vineri, 12 octombrie 2017:

  • Orele 07,00 – 12,00 – Miezonoptica, Acatist şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Ignatie, episcopul Hușilor.
  • Orele 17,00 – 18,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”
  • Orele 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele „Sf. Cuv. Parascheva” și moaștele „Sf. M. Mc. Ecaterina” (Se va desfăşura pe acelaşi traseu ca şi anul trecut).
  • Orele 21,00 – 01,00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

mbătă, 13 octombrie 2017:

  • Orele 07,00 – 12,00 – Miezonoptica, Acatist, Ceasurile şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
  • Orele 09,00 – 12,00  – Sfințirea bisericii „Sf. Mc. Iulian din Tars” din campusul universitar Tudor
  • Orele 17,00 – 18,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”
  • Orele 21,00 – 01,00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Duminică, 14 octombrie 2017:

  • Orele 07,00 – 09,00 – Miezonoptica, Acatistul „Sf. Cuv. Parascheva”, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 09,00 – 13,00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt).
  • Orele 13,00 – Agapa de hram – la Agora
  • Ora 17,00 – 18,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”.
  • Orele 18,00 – Seara Valorilor – Recepție organizată de Primăria Municipiului Iași.
PUBLICITATE